Informații generale

                   

ELIBERAREA ACTELOR DE IDENTITATE ȘI ÎNSCRIEREA MENȚIUNII  PRIVIND STABILIREA REȘEDINȚEI  DE  CĂTRE SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR  JUDEŢEAN DE EVIDENŢĂ A PERSOANELOR VRANCEA

 

În conformitate cu prevederile art. 14 ^1 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005, pentru soluţionarea unor cazuri deosebite care impun celeritatea eliberării, actele de identitate, dovada de reşedinţă şi/sau înscrierea menţiunii privind stabilirea reşedinţei se pot realiza de către serviciile publice comunitare judeţene de evidenţă a persoanelor, respectiv al municipiului Bucureşti. Condiţiile eliberării cărţii electronice de identitate, precum şi condiţiile înscrierii menţiunii de reşedinţă se stabilesc prin normele metodologice de aplicare unitară a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

Situaţia deosebită în care se poate afla solicitantul are în vedere: motive medicale, deplasare urgentă în altă localitate sau în alt stat, susţinerea unor concursuri de admitere sau examene, efectuarea unor operaţiuni notariale/bancare.

Nu se soluţionează la sediul SERVICIULUI PUBLIC COMUNITAR JUDEŢEAN DE EVIDENŢĂ A PERSOANELOR VRANCEA cererile pentru care sunt necesare verificări suplimentare în teren, la domiciliul declarat sau pentru certificarea identităţii ori în evidenţele deţinute de alte instituţii

Cetăţeanul  aflat într-una din situaţiile deosebite mai sus prezentate (motive medicale, deplasare urgentă în altă localitate sau în alt stat, susţinerea unor concursuri de admitere sau examene, efectuarea unor operaţiuni notariale/bancare) formulează o cerere scrisă la directorul S.P.C.J.E.P. Vrancea.   

Având în vedere că C.E.I. este în acest moment disponibilă la nivel național se aplică  prevederile art. 16 alin. (3) din O.U.G. 97/2005, care stabilesc că cetățeanul poate opta pentru:

  1. Cartea Electronică de Identitate (cu CIP)
  2. Carte de Identitate Simplă (fără CIP)

Dacă optați pentru o carte de identitate simplă (C.I.S.), vă aducem la cunoștință următoarele:

a) I.S. nu este document de călătorie (nu poale fi utilizată în afara României):

b) I.S. poate face dovada identităţii cetăţeanului doar pe teritoriul României;

c) I.S. nu permite accesarea serviciilor electronice;

d) având în vedere volumul redus, cererile privind C.I.S. sunt preluate în loturi naţionale bilunare, context în care, termenul de personalizare este de 30 de zile.

Având în vedere iminenta epuizare a stocului de materiale necesare producerii cărții de identitate (C.I. model 1997), eventualele cereri pentru emiterea acestui tip de act de identitate se preiau doar pentru

a) cererile depuse la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de carieră ale României acreditate în străinătate, primite de la nivelul Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor;

b) cererile depuse de către persoane împuternicite pe bază de procură specială eliberată de misiunile diplomatice sau oficiile consulare de carieră ale României acreditate în străinătate;

c) cererile depuse pentru persoanele netransportabile la sediul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor;

d) cererile solicitate de persoanele internate, primite spre îngrijire ori găzduire în instituţii sanitare, de protecţie şi în centre de servicii sociale care, se află în imposibilitatea de a se deplasa la sediul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor;

e) cererile pentru persoanele încarcerate care nu pot fi deplasate, din motive de securitate, la sediul serviciului public comunitar de evidenţa a persoanelor.